About Crisserv Medias

Societatea Comerciala Crisserv S.R.L
Societatea Comerciala Crisserv S.R.L are ca obiect principal de activitate executarea de lucrări de întreţinere, reparaţii si verificări tehnice periodice pentru poduri rulante şi instalaţii de ridicat, iar ca obiect secundar activitatea de tipărire şi legătorie.
Societatea a fost înființata în anul 1992, iar activitatea de întreţinere, reparaţii şi verificări tehnice periodice pentru poduri rulante şi instalaţii de ridicat se desfăşoară din anul 2004, când societatea a fost autorizată pentru astfel de lucrări.

Activitatea se desfăşoară atât la sediul societăţii, în atelierele proprii, cât şi la sediul beneficiarilor lucrărilor de întreţinere, reparaţii și verificări tehnice periodice pentru poduri rulante şi instalaţii de ridicat. Societatea este autorizată de către Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor,Recipienţilor si Instalaţiilor de Ridicat pentru aceste activităţi, astfel încât activitatea se desfășoară conform prevederilor Prescripţiilor tehnice ISCIR, în cazul de faţă PT-R1/2003 colecţia ISCIR.

Conform prevederilor prescripţiei tehnice invocate anterior, activitatea de întreținere, reparaţii și verificări tehnice periodice pentru poduri rulante şi instalaţii de ridicat este executată doar de către personal calificat, cu o vechime de minim doi ani în meserie, organizat în echipe conduse de personal tehnic de specialitate, respectiv ingineri și maiştrii

Activitatea de întreţinere, reparaţii și verificări tehnice periodice pentru poduri rulante şi instalaţii de ridicat se desfășoară doar pe baza contractelor care stabilesc operaţiile ce se execută şi periodicitatea lor.

Activitatea de tipărire şi legătorie se desfăşoară la sediul societăţii, în atelierele proprii, iar desfacerea produselor se face prin magazinul din sediul societăţii sau prin distribuţia prin mijloace proprii.

Fiindcă o societate comercială este o organizaţie cu scop declarat obţinerea profitului , activitatea societăţii fiind demarată şi apoi susţinută financiar prin aportul de capital al acţionarului unic al societăţii. Pe lângă obţinerea profitului SC CRISSERV SRL îşi propune şi alte obiective. Astfel ca obiectiv fundamental al societăţii este să realizeze produse şi servicii care să satisfacă necesităţile exprimate şi implicite ale clienţilor săi. Politica în domeniul calităţii are ca obiectiv principal realizarea de activităţi comerciale şi servicii competitive atât din punct de vedere calitativ cât şi al preţurilor, care să îndeplinească toate cerinţele, necesităţile şi aşteptările clienţilor societăţii prin implementarea, menţinerea şi îmbunătăţirea în funcţionare a unui sistem de management al calităţii, conform cerinţelor SR EN ISO 9001 : 2001 - Sisteme de Management al Calităţii- Cerinţe, iar ca obiectiv de politică de SSM reducerea posibilităţilor de expunere a personalului la factorii de risc prin aplicarea unui management integrat calitate-mediu-securitate și sănătate în muncă, bazat pe reguli de bună practică de SSM.

Profesionalismul angajaţilor este reflectat în procentul mare de personal cu studii superioare de specialitate, în autorizările/ atestatele de specialitate deţinute de personalul organizaţiei
1- Operatori responsabili cu supravegherea şi verificarea tehnică a instalaţilor autorizaţi ISCIR,
2- Autorizaţii ISCIR de întreţinere şi revizie tehnică pentru poduri rulante fixe şi macarale cu sarcina nominala Q≤ 100 tf,
3- Autorizaţii ISCIR de întreţinere şi revizie tehnică pentru stivuitoare autopropulsate cu sarcina maximă Q max≤ 20 tf,
4- Autorizaţii ISCIR de întreţinere şi revizie tehnică pentru mecanisme de ridicat cu Qmax≤ 250 tf,
5- Autorizaţii ISCIR de întreţinere şi revizie tehnică pentru elevatoare pentru vehicule cu sarcina maximă Qmax≤ 5 tf,
6- Autorizaţii ISCIR de întreţinere şi revizie tehnică pentru nacele şi platforme auto-ridicătoare, Autorizaţie ISCIR pentru supravegherea şi verificarea echipamentelor/ instalaţiilor ISCIR din dotarea sau folosinţa deţinătorilor/ utilizatorilor de instalaţii ISCIR) precum şi în instruirea (tehnologică şi pe probleme de calitate, mediu, sănătate şi securitate ocupaţională) continua a întregului personal implicat în execuţia lucrărilor.

A fost dezvoltată activitatea de întreţinere, revizii tehnice periodice şi reparaţii. Infrastructura organizaţiei a fost mărită prin deschiderea unui punct de lucru mult mărit pentru activităţile tehnice -de producţie -transporturi şi reparaţii, incluzând birouri, ateliere, secţii de producţie, garaje şi alte anexe.

Din punct de vedere al dotării tehnice cu echipamente pentru procese, organizaţia dispune de utilaje, echipamente şi aparate moderne (utilaje de tipar de tehnicitate ridicată, echipamente de ridicat, autovehicule utilitare, atelier mecanic dotat complet, etc.) de tehnică de calcul modernă (calculatoare, imprimante, faxuri, copiatoare, reţele, etc.), de softuri specializate şi licenţiate, legătură la Internet, centrale pentru telefonie fixă şi mobilă.

* Procesul de muncă are drept scop executarea lucrărilor de reparaţii/revizii şi întreţinere în perioada de garanţie și postgaranţie a instalaţiilor de ridicat din categoria macaralelor şi podurilor rulante, impuse de menţinerea în stare permanentă de funcţionare a instalaţiilor gestionate de firmele contractante .

Societatea poseda următoarele autorizaţii care-i permit desfăşurarea activităţii în diverse domenii:
1- Autorizaţie pentru întreţinere şi revizie tehnică poduri rulante emisă de ISCIR;
2- Autorizaţie pentru întreţinere şi revizie tehnică stivuitoare autopropulsate cu sarcina maximă Q max≤ 20 tf;
3- Autorizaţie pentru întreţinere şi revizie tehnică mecanisme de ridicat cu Qmax≤ 250 tf;
4- Autorizaţie pentru întreţinere şi revizie tehnică elevatoare pentru vehicule cu sarcina maximă Qmax≤ 5 tf;
5- Autorizaţie pentru întreţinere şi revizie tehnică nacele şi platforme autoridicătoare;
6- Autorizaţie pentru supravegherea şi verificarea echipamentelor/ instalaţiilor ISCIR din dotarea sau folosinţa deţinătorilor/ utilizatorilor de instalaţii ISCIR.
7- Autorizaţii de funcţionare din punct de vedere al protecţie muncii, sanitar, PSI, etc.

Autorizaţiile şi certificatele organizaţiei sunt menţinute în vigoare printr-un sistem de urmărire permanentă şi acţiune în vederea recertificării, reautorizării, reagrementării conform legislaţiei în vigoare.

Informaţii în completare